os de ros

în fiecare zi o telegramă 
ajunge în cutia de metal din casa scării
treptele sunt roase demult cineva a încercat să le repare
paşii sapă în continuare adânc
amintirile cresc zilele iernii 
în care coboram sicriile pruncilor adormiţi
aşa cum la plimbare cărucioarele vii 
le aduceam aerului să le îmbie mersul
azi ar fi fost să fie nu este

rulez pe asfalt nou pe câmp
las tălpile să asculte greierii verilor trecutului
Doamne, îmi vine să urlu ca un os în botul câinelui blocului

ce mai este iubirea omului
când egoismul calcă pietrele râurilor de frumuseţe
bulevardul e aproape se aud scrâşnetele tramvaielor frânelor
glasurile ridicate ale oamenilor
tot încerc să fiu romantică şi mă opresc într-un stâlp
acum e seară e aprins felinarul bătrân
nici câinii nu se mai aud numai eu osul unui prezent trecut
urlu în botul câinelui blocului
îi privesc maxilarele mă păstrează ca pe o relicvă preţioasă
am scăpat acum mă ia iar şi îmi zdrobeşte capetele
măcar el să nu rămână flămând
eu încerc în continuare un bol de romantism apoi mă scutur de toate
mâine e altă zi

14 februarie 2014