două culori

se ridică din tulpini primăvăratice cetatea regăsirii
tăcut agăţi de pleoapa scoicii umbrele 
umbrela gândurilor se răstoarnă firesc în mormanul de şnururi
alegi două
culorile le ştie fiecare
alb ca timpul netrăit întru credinţă
roşu ca patima orbului pe drumul fără hotare
călăreşti amurgul cu tâmpla zvâcnindă
viaţă viaţă şi iar viaţă
acre poame vor răsări după ce florile vor lăsa mantiile fragile
să mângâie pământul cu parfumul lor
singura culoare printre trezirile umbrelor tresaltă în bolta cerului
înaintea naşterii curcubeului de şnururi

două culori le ştie fiecare

albul nopţilor ridicate în poala timpului orb întru credinţă
roşieticele tresăriri ale apusului
nuanţele clare ale răsăritului şi tu pe poteca iubirii de înalt
plin de umorul copilului năzdrăvan
te-am văzut te văd mereu cum ridici scoicile până la gură
le şopteşti versuri albe gânduri-inimi din inima ta
pregătite pentru salt aşteaptă mai târziu în nisip alte mâini alţi paşi
sau poate tot tu le vei ridica

lipseşte răsăritul de lună la răscrucile dorului de somn viu nealterat
ţi-am spus de aseară pentru o dimineaţă şi o zi senină
să-ţi umple îngerii pleoapele de joc cu sărutul lor răcoros

salutul meu de noapte vine mereu fără litere
când deschid larg braţele să te cuprind întreg
în pauza dintre două gânduri
sunt acolo cu liniştea adâncurilor
undeva prin preajmă sunt valul dintâi
şi cântecul tău
răscoleşte universul între braţele lui pi
prin anotimpuri nenăscute în tainele mării

28 februarie 2014