măslinul părăsit pe o insulă

copilul cu ochi din măslinul părăsit pe o insulă 
ridică soarelui razele până când poemul jocul lui se naşte firesc
povestea începe cu strigătul micului prinţ al bilelor de aur vechi
atunci când calul lui lasă urme pe nisipul aprins de răsărit
înspre seară amurgul îi sărută grafica -
o minge vie care se rostogoleşte neîncetat printre cuvinte
picioarele micului prinţ nu obosesc 
odată cu armăsarul de lemn topeşte iluziile maturilor 
coborând întrebările la nivelul ţărmului
umbrele tac şi copilul îşi mângâie umbra
mică jucărie în care numai jocul lui poate ghici de câte ori mama l-a mângâiat
de câte ori timpul i-a fost măsurat de boală
a plecat micul prinţ departe în lumea poveştilor infinitului
la el buclele sunt întregi
infinitul lui se roteşte în palmele Domnului
nu ştiam de ce candela de pe raftul bibliotecii arde cu flacăra dreaptă

mâna copilului cu ochii din măslinul părăsit pe o insulă străveche
îi întinde fâşiile flăcării
ştie el de ce
eu spun că mângâie timpul netrăit pentru a-mi atinge dorul cu irişii lui de pace
în clipele în care privesc flacăra absorb liniştea poemului jocului
văd printre lacrimi castelul de nisip ridicat de sufletul lui
ştiu că a venit ştiu că va pleca iar şi iar şi va reveni pe o aripă de timp
când fulgul de dor va încălzi ochii mamei până la lacrimă

Em-ma se vede o barcă departe în insula mea
vino mamă - şopteşte blând copilul cu ochii din măslinul părăsit
pe o insulă a gândului necopt

Em-ma am aşternut sămânţa grâului pe lacrima ta las-o să curgă apoi încalţă sandalele de vânt şi vino vino vino...

(lui Teodor Ioan la 8 ani de la plecarea la Domnul din ziua a noua a lui februarie 2006)