două umbre

dansez singurătăţii jocul prin casă
simt cum două umbre îmi bat tactul
unei stranii bucurii
în care mă scald atunci când
vreau să rătăcesc trecut

una din ele râde când scriu poezii
stă pe umărul meu stâng îi simt răsuflarea
parfumul de înger băiat

cealaltă îmi strânge conştiincioasă poeziile
pentru ultima cină de taină
înainte de a sări în luntre

e o bucurie în a şti că în singurătate
două umbre păzesc taina poeziilor
râzând plângând prin mine
pentru un drum în care punctul final
este un nou început

Anne Marie Bejliu, 26 noiembrie 2015