până când aripile i se deschid pe crucea mântuirii
noi rămânem pe aripi ca fulgii aspri ai necunoaşterii
ca nişte spini răsturnaţi din coroana înfierării adevărului Domnului
lanul lasă spicele să bată cerul închipuirilor
oamenii-şi cred puterea iluziilor şi merg şi merg şi merg spre niciunde
îşi lasă sinele în gara în care pe o bancă sau un scaun de metal
cineva îl aşteaptă pe cel venit demult
orb nu-L vede nu-L aude îi cere întruna ceea ce-şi cere singur lăcrimând
la fel ca un crocodil cu botul căscat spre minciună
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu