omu-i simplu cuget

ard clipa pe ape
în geometrii aldine

odată pasul cântă
fiinţa-n colb coboară
şi se ridică umbre
călătorii pornesc
a-mi fi strigare-n moarte

şi-n viaţă încropesc

spiralele nebune
din maci de gând dormind

te chem iar răsturnare
valorile-mi sunt calde
esenţe de-nceput

şi-n fiece petală
mă regăsesc gemut

cernută-mi este umbra
prin site dense grele

pe palmele-ncercării
păşesc adesea oarbă

când mama reînvie
după o scurtă moarte
reînţeleg că-n viaţă
spre bucurie curg

din fericiri minciuna
se scurge ne-ncetat
şi-atunci las totul baltă
în ăst pământ otravă
cu oameni goi în sine
şi-aleg nou început

de fiecare dată
blocaje-şi reîncep
dansul nebun de iele

mi-e frică-apoi iar calmul
se-aşterne-n fire drept

trăieşte, mamă,
pasul acesta care
ne frânge

trupul între braţe
adesea ţi-l voi strânge

iubirea asta doare
şi-acel azi îl trăiesc
mereu cu spaima-n suflet
că omu-i simplu cuget
ales să umple spaţiul
şi colbul drumul cerul

i-un trecător ascet

Anne Marie Bejliu, 25 iulie 2016