vineri, 29 iulie 2016

şi-mi amintesc mamă


că nu mai vreau nimic strălucitor
în afară de zâmbetul tău viu mereu viu
că nu-mi mai doresc decât
să te văd în viaţă vorbindu-mi
să nu ajungi să-l imiţi pe tata care
după ce pocneşte mobila îi aud glasul
şi îi simt mângâierile
mângâie-mă, mamă, mângâie-mă
de câte ori privirile noastre
împletesc tăcut
nerostiri atât de puternice încât
pereţii dormitorului tău
ajung să fie adevăratele străluciri
ale vieţii unui prezent în care
mi-e tare frică de
singurătatea copilului care
încă mai sunt şi voi mai fi
gândindu-vă inimile
înţelepciunea
frumuseţea de părinţi pe care
cu bucurie i-am primit în dar
acestei vieţi
şi-mi amintesc mamă
să te aud dublu acum
pentru că
pun deoparte mereu
pe raftul bibliotecii spiritului
săruturile în cruce
ale chipurilor voastre blânde
Anne Marie Bejliu, 27 iulie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu