duminică, 10 iulie 2016

te duci lumânare cuminte

gând suspendat de pleoapa cuvântului
ca orice clipă veselă
sau ca o mască a răsucirii nevoilor
lemnul icoanei cântă
te duci lumânare cuminte în faţa ei
şi arzi
în întunericul sălilor mari
nu te mai pierzi
te risipeşti
adunându-te într-un singur cuvânt
răzbate ora
veşmintele îngerului
iar aripile
învelesc şi ele piatra din mâna ta
prinde glas
tu alegi tăcerea
ca un mim care a ordonat replicile ei
odată cu
gesturile liniile punctele
arcele de gânduri
am scăpat de reflectoare
câtă bucurie
într-o scenografie aproape
de absurd!
exclamă el
mimul cuvântului dintâi
în el cade totul la final
şi el
Anne Marie Bejliu, 10 iulie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu