erai mai tânăr
decât vara
şi primăvara-n care
toarce umbra
poveşti
prin barca ta trec
peştii
tu însuţi
le vorbeşti adesea
eşti omul
care duce vestea
tăcut
şi-şi simte-adânca
lunecare
prin vârste grele
dense ninse
cenuşa nopţilor
din ierni
în tine timpul
coace vise
credeam că
le poţi duce-n cruce
păreai mai tânăr
în povestea
de la-nceput
lăsată-n mine
să scoată din adâncuri
semne
şi rugăciuni demult
uitate
erai bătrân
eu nu vedeam
atingerea acelei coase
iarba te aştepta
s-o calci prin rouă
cu pasul gol
golit de gânduri
dar te-ai lăsat împins
de ură
de o lehamite
de-a fi
acum în mine
văd o turmă
de miei pe care
tu îi ţii
să-ţi pască iarba rea
şi umbra
chiar dacă eşti
tu nu-mi mai fii
Anne Marie Bejliu, 11 iulie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu