cuiburile sunt ale corbilor

m-am revărsat mă revărs zilnic
prin pustia rostirilor

adânci patimi cresc
prin aşchii de cruce înfloresc
boboci de candoare împărtăşesc
fricile cu mine

în tâmpla copacului şi mai jos
spre începutul rădăcinilor pântecoase
scorbura liniştea o descoperă
bolboreşte adâncului poveştile simbolurilor

s-au născut s-au risipit cârje
ale baloanelor de săpun
cuiburile în care numai ruga curată
împlineşte rostul vindecării

sunt ale corbilor

odată cu jocul lor cresc
scrutând înălţimile

cândva voi creşte cândva voi muri
înălţându-mi ochiul de taină
spre vârful cuvintelor

atunci nu voi mai putea vorbi
atunci voi cunoaşte simplu verbul
"a muri"
pentru a învia cu adevărat în ziua lor
a Blajinilor pământului şi cerului deopotrivă

Anne Marie Bejliu, 20 aprilie 2015