încep să înşir

nu ştiu
sau poate că ştiu
de ce 
şi mai ales unde
zace nestins
focul viu
al frământărilor

uneori beau
un pahar cu apă
alteori
ridic a noroc paharul gol

culeg vidul din pahar
încep să înşir mărgele
de timp de nimic practic
pe funia pe care o voi folosi
în ultimă instanţă
atunci când atunci de ce

mai sunt aici
umplu pământul cuvintelor
cu alte şi alte litere
aproape inutile

când
în mine vorbeşte întruna
cineva

la ce bun
să mai arunc sunetele
sau umbra lor
către oglinzi opace
şi mai ales
unde să-mi regăsesc liniştea

uite că întreb obsesiv
acest unde ... liniştea
unde eu unde...

lovită de gânduri
din toate părţile
mă aşez
pe zdreanţa tăcerii

îi număr fibrele
după care iar aştept
ceva ce ştiu
sau nu ştiu
dacă va veni sau nu

ca o cruce
fluturele de iulie
mă priveşte atent
răscoleşte nervurile
unei frunze
cu somnul lui pământean

pleacă fericit sau nu
nu l-am întrebat

ceva din irizaţiile
aripilor lui
m-a păcălit că da

Anne Marie Bejliu, 12 iulie 2015