mă gândesc la tata

îl gândesc pe tata acolo
 unde nimicul nu-l mai atinge

pământul l-a înghiţit
s-a strâns în juru-i protejându-l

şi totuşi acolo a încetat mângâierea

ca o linie trasă cu creta pe asfaltul copilăriei
am furat totul într-un pumn

nu-l deschid decât atunci când
lacrima cerului răsare undeva
 la începutul bătăilor în haos ale inimii

gust fiecare punct orbeşte şi trăiesc
frântura de bucurie frântura de amar
frântura de tată frântura de dreptate
şi pe cea de aparentă nedreptate

îl gândesc pe tata aprind candela şi tac

el vorbeşte încet. am văzut cum lacrima
de ceară dansează

este ritmul rostirilor lui
mă gândesc la tata mă uit. nu uit

Anne Marie Bejliu, 30 iuie 2015