ocolire

de câte ori să ocolesc amarul
când el a fost săpat în esenţa mea demult
încă de când am păşit prima dată 
prin hârtoapele umanului

să-mi spui să-mi dai să-mi şi să-mi...

de câte ori în mine creşte un gând
îl las liber o vreme

revine mirat şi-mi loveşte sacadat tâmplele
întrebându-mă la rându-i de ce
aşa că las nimicului prezent dreptul la existenţă

strâng în mine coarnele cerbilor
când voi creşte mică mă voi răscoli singură
numărând de câte ori cornul lunii
mi-a şoptit să iubesc să-mi fiu geamăna umbră
între a fi şi a pleca
pe câmpul răsărit de niciunde sau mai sigur
din palmele cerului şi ale pământului deopotrivă

pe mine Doamne redă-mă
şi lasă-mi degetele să alerge libere
călătoare neobosite ale sensurilor
prin care cuvintele răzbat
în adâncul inimii

Anne Marie Bejliu, 28 iulie 2015