Fărâmă de piatră

Mă scald în propriul infern, pentru ca mai târziu să înfloresc, ridicând altare de binefaceri şi mai ales autobinefaceri cu două tăişuri plănuite, demult de mâna de abur a Domnului.
Pro ridicare, pro târâre, pro şi pro... a fiinţei încălţată cu patimi, învelită în straiele îndoielii, căutând, căutându-se amarnic printre fapte, gesturi şi legi, aidoma cu ramurile care împodobesc jungla gândirii.
Uneori reuşesc să ies din toate, agăţând ataşamente încântătoare.
Oamenii sunt şi au fost, cuie aninate de gâtul celorlalţi, cauze şi efecte ale gândirii aparent logice.
Leg prietenii care simt acum, radiografiindu-mi reacţiile la absenţa sau prezenţa lor, că mă îmbolnăvesc.
Pentru o clipă cât un fagure plin de mierea cuvintelor bune mă ridică, apoi mă coboară, ca într-un lift al trăirilor coborâtoare spre niciunde.
Sunt un animal social - îmi repet mereu, când simt cum oboseala îşi face de cap, cum în mine creşte revolta împotrivă-mi.
Nimeni nu are nici o vină. Toţi vor să trăiască, să comunice, sau să tacă ascunşi în cochilia lor, sau în coliviile lor prin care trec conştient sau inconştient, lăsându-se purtaţi de lanţurile grele ale vieţii.
Îmi repet să merg mai departe fără cutare sau cutare fiinţă şi uneori reuşesc să fac iar şi iar, un alt prim pas către eliberare. Totuşi în mine fierbe o revoltă, ale cărei hotare nu le pot determina clar, o revoltă a fiinţei în care mă ridic sau mă dobor singură, căutând iar şi iar sursa reală profundă a forţei de a merge înainte în viaţă. Mă întreb totuşi, dacă nu cumva am ajuns să-mi placă lupta asta absurdă, dacă pot să mă dezleg firesc de ataşamentele pe care singură mi le-am construit în mine şi în juru-mi, gândind altfel lucrurile decât de fapt sunt.
Bat câmpii pe un subiect care macină pe toţi, numai că eu acum, am curajul să mi-l spun în faţa sufletului. Sufletul tace şi rumegă revolta minţii şi a inimii. Poate cândva ne vom înţelege şi vom face pace pentru sfert de oră legal pentru rezistenţa vulcanului rostirilor care stă să arunce lava închistărilor, a autoblocajelor, stupid provocate de mine însămi mie.
În rest, fiecare îşi vede de viaţa lui şi sper să nu mai revină pentru încă o tură de vorbe irosite în zadar, pe altarul aşa zisei prietenii, aşa zisei iubiri umane, aşa zisei comunicări intens false, dintre noi.
Cu bine.

Anne Marie Bejliu, 25 octombrie 2015

Juan Gris, "Book, Pipe and Glasses"

sursa: http://www.bookaholic.ro/juan-gris-si-cartile-cubiste.html