joi, 29 octombrie 2015

ne-nţelesu-nţeles


încercare-ntâmplare
logică şi ardoare
cuvânt nerostit
gând în umbră primit
lumina din viaţă
litera răsfaţă
în botez scăldat
în ape furat
liber visul să-ţi cânţi
adevărul să-l duci
dincolo de oglinzi
în braţe de sfinţi
cel ce trăieşte gândind
profunzimi de cuvânt
saltă inimi de rând
oricât timpuri le prind
ne-nţelesu-nţeles
nerostit doar trăit
zâmbet de pescăruş
printre inimi de pluş
uiţi mereu să atingi
pana zborului sfânt
om din azimi şi brâu
aur soare şi grâu
cer azur nepătruns
Anne Marie Bejliu, 28 octombrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu