fulger de tămâie nearsă

iarba toamnelor netrăite
pe tălpile îngerilor rămâne crudă

verdele în spic de grâu răsare
când primăverile ating tâmplele iernii
cu un fulger de tămâie nicicând arsă

timpul zdrobeşte cuvinte
în mojarul gesturilor neterminate

pe tăvile oamenilor minciunile
se ofilesc

inima tace despică florile răului
până la strigătul cocorilor
deasupra oceanului valorilor

plin şi gol deopotrivă
sensul aruncă lava vulcanului
nicicând stins al adevărului
netrunchiat de minte

Anne Marie Bejliu, 12 octombrie 2015