pe tine cine

sau de ce
umbra te botează zilnic

ehei de câte ori n-aş mai scrie
rostind grav sunetele cornului
pe care tu tocmai l-ai rupt

ai reuşit să-l desenezi târziu
în toamna pleoapelor aruncate pe podea
şi a privirilor aninate discret
în cuiele ascunse după uşi de lemn

sunt din stejar şi printre lemnele lor
arcurile sar în ochiul curiosului

spune-mi dacă în cotul stâng
mai stă pata de culoare pe care
ai promis-o a fi viitor poem

scriu şi acum chiar dacă-mi promit mereu
să îngheţ tastele
să le las să se scurgă primăvara
prin streaşina
de deasupra tâmplelor tale

poate atunci vor zvâcni o secundă
şi pentru mine. voi exista
te voi putea respira prin idei
ca pe fărâma de piatră nescrisă

Anne Marie Bejliu, 22 octombrie 2015