fisura o privesc

între a fi ceea ce sunt
şi ceea ce nu reuşesc
să ovalizez în gând
din verbul "sunt"

merg de-a lungul ei zilnic
mă întrepătrund cu ea
pentru că suntem

una şi aceeaşi căutare a
golului plin prin golul vid
uneori şi invers
după cum triunghiurile unite
în ceea ce sunt
se răstoarnă

mă strigă un om
îi răspund ca şi când

aş crede că exist între el
şi acea fisură care
îmi prelungeşte dezacordul
dintre ceea ce sunt
şi ceea ce încerc a-nţelege
că nu mai sunt

încă un val ovalizează fisura
acolo departe
pare un ochi de navă
prin care călătorul are dreptul
de şapte ori să viseze
ceea ce este

după care
urmează eşuarea
pe ţărmul redevenirii
încă un înger căzut
încă o mână întinde Dumnezeu

pe cer sau între cei doi
trăieşte un fulger

Anne Marie Bejliu, 8 octombrie 2015