geamănul scării lui Escher

chemare şi abisul mă priveşte
atent

îi refuz invitaţia elegantă
bolovănos mă arunc
în cavităţile lui fără sfârşit

nici începutul nu i-l cunosc
şi nu-l voi cunoaşte

mai simplă este aruncarea
în labirint
nu cazi mergi şi mergi privind
marginea
cea mai înaltă a zidurilor
de iarbă amară

nu creşti nu scazi
te întinzi pe aleile lui
ca o gumă banală
din pământ

devii
adunătură de pietre
pe care le înghiţi încet atent

labirintul este
geamănul scării lui Escher
atunci când îi rostogoleşti
trupul
într-o arie plină de alte
şi alte arii

pietrele devin trepte
tu însuţi te urci
uneori cobori

odată cu şarpele reînveţi
târârea

ceva sau cineva te strigă
întorci capul brusc redevii om

labirintul scara
ceva te cheamă mereu
chiar dacă tu eşti trup
şi punct în mişcare
prin şi pe el/ea

am ameţit

Anne Marie Bejliu, 5 octombrie 2015