evadare

ghemuit în celula plină de întuneric
deţinutul fără lumânare rosteşte ruga dintâi a mireanului
se aprinde lumânarea  
întunericul îl întoarce în sine
 ridică braţele obosite deasupra închistării fizice
evadează fără colivia trupului între a fi şi a nu fi
bucuria gândului curat
în braţele distanţelor care mângâie infinitul
prin liniile invizibilelor bucurii nedefinite
într-un spaţiu al limitărilor
 urâtului
 frumosului aşternut decor
pe fundalul luptelor interioare
 pentru a rămâne Om în inima Inimii universale
amb20septembrie 2013 (vineri 9:06)