între adevăr şi tăcere

mă eliberez de tine încet cuminte

 fără cuvinte

într-un fragment de timp am prins 

pietrele de râu 

şi faptele orbului când între adevăr şi tăcere

 mişcarea se exprimă mereu

 într-un gest de îndepărtare

când alt chip umple cerul tău 

spaţiul e prea plin

încă o picătură de rouă lunecă 

pe tălpile alergânde 

ale omului cu ochi de vânt

plec 

altădată răsturnam cerurile

 în multe fragmente tăioase

acum le las rotunjite 

pentru încă un anotimp în care soarele 

răsare şi apune grăbit

cu zâmbetul inimii te învelesc 

salut steagul alb din vârful catargului

şi toate scoicile care cad

atunci când lipsa mea

înseamnă bucurie 

cu bine