am ieşit ca o nălucă beată din pântecul adormiţilor
stau toţi la masa tăcerii şi scot câte un sunet grosier
sătui de hrana moartă a gândurilor fără acoperiş
deasupra capetelor chele se încrucişează adesea
frazele ideile le-au năclăit prin farfurii
mâncarea nu se mai termină varsă clipa la colţul cunoaşterii
siluete de viaţă pe eşafoduri reinventate
forme de ştrangulare a punctelor se întrevăd
printre stâlpi de beton merg pe strada cu tei e linişte
toţi câinii au tăcut spre fericirea oamenilor nătângă adunătură
uitare alergare şi amânare pe o piatră peşteră
sunt în cuibul de spini aştept înserarea
promisiune a zilei pentru alt răsărit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu