fluturele trage piatra pe treptele sensurilor cuvântului şi niciodată
nu spun niciodată
toamna mă iert între cele trei spaţii pe care aştern migălos praful cerul
gândul cu treptele lui o buclă din infinitul promis a-mi fi hrană vie şi o tastă
întregul rămâne ca o ciocolată veche uscată printre filele unei cărţi
mă răsucesc spre tine cu umbra nu te văd
pleci ai plecat voiajul continuă
alte trepte altă ciocolată uscată printre filele unei cărţi
pământie stăruinţă într-o construcţie fidelă singurătăţii
numesc pictură greşesc
fluturele trage piatra pe treptele unui poem neterminat
într-un gând reunesc mâna tatălui mâna mamei
prind clipa bucuriei cu umbra racului deasupra tuturor tainelor iubirii
fluturele trage după el piatra sfoara nu se rupe e iubire curată
cum poţi fi iubit când eşti intrus într-un fagure într-un stup
într-un cuptor cu flacăra mereu mai vie
fluturele nu se opreşte eu mă opresc fracturez privirea după un salut scurt
schimb coordonatele
prind momentul imploziei castelului de nisip în care clocoteşte gândul de a pleca
întoarcerea nu e posibilă
intrus într-un fagure într-un stup într-un cuptor în care flacăra este mereu mai vie
intrus...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu