pe câte arcuri de curcubeu se întinde invitaţia ta
ştiu că am adormit în visul tău şi am crescut cu un vârf de con cu o virgulă şi o cheie
îi aud şi acum clinchetul înainte să sar pe punte
ştii prea bine că eu sunt maimuţă
vin pe apă pentru că nu mă lasă curiozitatea pe pământ
plutesc în neştire siguranţa a sărit de mult
luminile au rămas aprinse
îmi place întunericul când lumina arde tot timpul
îmi place pe vasul tău mai ales sus pe catarg
e singurul loc unde pot să mă înfăşor şi să muşc vântul schimbării să văd dacă-i viu
îmi mai place să stau când dorm în visul tău
să-ţi ascult inima
îmi spune poveşti tot timpul şi în ţipătul meu de maimuţă traduc mereu acoladele
se naşte infinitul dintr-un covrig aruncat de tine
îmi plac şi bananele seamănă cu jumătăţile de lună
aproape cornuri
luna nu mai poate fi întreagă
am privit două coji umplute cu aer din bananele mâncate în dialogurile dintre noi
şi întregul nu e întreg
lipseşte o mână să le împingă puţin una spre est alta spre vest
mai bine le lăsăm aşa
e liberă calea de la nord la sud şi cântecul e liber
privesc apa privesc bila rostogolită pe punte
uite că a ajuns în dreptul tău
să vedem ce geometrie reinventează
integrala tăcerilor o ia razna printre picioarele noastre
am înţepenit
mă duc iar pe catarg
promit să nu rup pânza albă aşezată de tine pentru un nou tablou
aştept gândul tău să dăruie formele şi-apoi dacă mă laşi
fac eu primul gest de aruncare a culorilor
la urmă te privesc de pe umăr cum le aranjezi plecările sosirile
de la est la vest de la nord la sud şi invers
când vei ajunge la diagonale intervin şi aşez un corn de lună
pe fiecare stea haotic aşternută de mine la început
să nu mă cerţi
surrealismul ăsta dintre noi mă înnebuneşte
pot să tac dar rămâne un defect: dau din mâini şi ochii da ochii
îi rotesc mereu când lumina ta lumina mea desenează în aer un poem...
am uitat să îţi spun. am descoperit urzicile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu