se ard aripile fluturilor ideilor gândurilor
braţele scaunelor suportă greutatea unor trupuri ridicol de uşoare
atenuarea ispitei se face cu un cuţit plimbat de-a lungul gâtului cuvântului om
apoi se trag obloanele
misterul e adânc stupid iar blestemele
sunt precum zborul muştelor până în paharul cu lapte al pisicii
am invitat motanul să bea lapte l-a băut
la final mi-a arătat cu lăbuţa dreaptă un punct negru
am înţeles morala am spălat paharul
i-am dat din nou lapte
acum miorlăia graţios prelung
râdea în poemul lui pisicesc de servilitatea omului când are un animal lângă el şi
singurătatea apasă odată cu trupul ridicol de uşor
braţul scaunului din care degetele aleargă pe taste şi scriu rândurile de acum
cât creier se poate adăuga cantitativ până când
din saturaţie cantitativă
să ajungă a fi folosit cu câteva procente în plus
cât
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu