(evadare din regnul uman)
gândesc evadarea din regnul uman
undeva între animal şi om esenţa vieţii e mai clară
acum însă îmi pregătesc bocceluţa fără haine
câteva file din trecut cu bucurie şi amar adunate
zâmbetul copiilor mei
mângâierea motanului când îmi aduna lacrima de pe obraz
lăbuţele zdravene ale Marelui Alb ale lui Leuţu când mă salutau dimineţile
lătratul scurt prietenesc al fiecărui câine
prieteniile cu fiinţele umane profunde
credinţa este floare albă de lotus cu infinite petale larg deschise
iau cu mine şi labirintul prin care îmi tot agit punctele unui trup fără cap şi fără coadă
ba coadă are
în acelaşi loc unde mintea nu mai poate procesa mizeria umană
am obosit să plâng să încerc să accept că oamenii din spaţiul acesta al credinţei profunde au devenit criminali fiare
iubesc oamenii oameni dar acum e prea mult de înţeles
îmi iau bocceluţa şi plec
nu e nevoie de marş pe asfaltul acum plouat al oraşului fost al bucuriei actual al crimelor fără capăt
mărşăluiesc prin sufletul meu căutând oglinzi întregi
să caut omul de pe unde şi-a risipit harul de a fi Om
pentru câţiva ticăloşi obsedaţi criminali în faţa Domnului vom plăti toţi
şi-n gaură de şarpe şi-n aşchia crucii ne va găsi
doar îi purtăm nedemn codul în fiecare zi
e plăcuţa aceea nu electronică pe care o purtăm în şarpele veşnic împletit în lunecarea către cunoaştere
oare mărul pe unde mai cade acum
s-a schimbat moda coborâşurilor
urcuşurile ştiu
au fost stopate odată cu prima ridicare de mână unul asupra celuilalt într-o aruncătură de ură
totuşi...unde mai cade mărul acum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu