"NUN KA SA UGULAS PA IDIM KARA I" ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
"Omul (nobilul) care ştie tainele va merge în ceruri"
sâmbătă, 14 septembrie 2013
Gând de seară 14 septembrie 2013
cum poţi arunca resturile de gândire în fântâna uitării rotunde inele le înghit apoi le lasă să ia forma păsărilor de piatră pe zidul fântânii uitării apar modelele timpului trăit uitat a fi trăit promis a fi trăit muncă multă pentru privirea sculptorului păsărilor cerului muncă multă iluziilor idealurilor sculptorului mirean în care poarta se deschide
cu un scârţâit de sensuri fabuloase mituri legende basme
renasc în trupul de piatră al fântânii uitării
inele rotunde înghit gândurile şi resturile lor se apleacă în semn de bucurie a pierderii lor curată asemănare între păsările de piatră ale gândirii şi păsările cerului tot aripi tot fulgi de zbor şi dor ascunşi curat sub aripile larg deschise din ceară timpul dăruie mireanului zborul gândului şi-l transformă la final în forme statice
reduse la icnet la strigăt la urletul lupilor în trupul rotund al lunii
sau în cornul ei atât de nivelat de răceala întunericului
cum poţi ridica dintr-o formă rotundă uitarea privind înălţarea crucii pentru a o transforma în prezent mereu prezentul inimii lăsând mintea să adoarmă leneşă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu