înveţi să cânţi tăcând să taci cântând
să priveşti concentrat sunetul cum îşi răsfiră aripile
din ceaşca de cafea cu coarde
o liră a trezirii într-o mlaştină mereu mai adâncă
mereu mai ritmată în freamătul ei
înveţi să urli într-un cerc aparent perfect odată cu fricile
prima dintre ele este ca o primă poruncă din cele zece
este singurătatea...
acolo poţi păstra în tine o lumânare
şi eşti lumânarea zâmbetului Domnului
când deschizi ochii plini de fumul cuvintelor rostite pe jumătate
vezi totul ca pe un coşmar
rătăceşti printre ierburi apoase - vâscos angrenaj de trăiri
din care te smulgi odată cu prima aprindere a lumânării
corpul ei începe să danseze însemnează pereţii cercului cu gândurile
undeva într-un colţ pe un sac al sărăciei
copilul cu ochii din cărbunele visurilor tale gângureşte
te cheamă adânceşte privirea în suflet în trup în inimă
apoi lasă deasupra ta să plouă cu roua inocenţei lui cu iubirea lui
cântă alintă inima cu privirea plină de irişi abia culeşi
îţi cere femeie sânul- fruct oprit cenuşii din care pasăre de apă
gustă mereu zborul
luna încropeşte laptele de toamnă
apoi lasă copilul cu ochii din cărbunele visurilor tale
să prindă sfârcul cu trandafir mărunt
ţâşneşte laptele odată cu gândul cu bucuria ta că ai primit
visul de a fi mamă-
femeie a toamnelor cu boabe de strugure-n gând
laşi lumânarea aprinsă priveşti gura copilului
cu ochi din cărbunele cărbunilor visurilor tale
rămâi stană de piatră privind într-un colţ sacul gol
golit de visul copilului cu ochi din cărbunele cărbunilor...
înveţi să cânţi tăcând într-un timp abstract cu parfum de tămâie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu