ca un tort tăiat la răspântii
în care vântul ascultă tăcerile lumii
creasta înverzită în soare îşi ridică trupul
dulce otravă a cuvântului
cheamă-mă la răscruce de viaţă
şi-apoi trânteşte-mi în farfurie încă o plecare
să fie a mea
când pasărea gândului încetează a mai înţelege
mersul rostogolit al roţilor morilor lui
ale vântului-gândului-cuvântului
şi ochii şi ochii
din toamnele cu ploi rare
fructe rebele căzute pe trunchiuri de copaci
tot un strigăt să fie
într-o ridicare a pleoapelor timpului meu
către altceva altcândva departe de urâtul uman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu