dans în spirale

în camera obscură iradierea inutilă a trăirilor 
se repetă la nesfârşit
bineînţeles 
atât cât măsoară acel spaţiu fără aer
fără deschidere în afară şi înspre

inima îmi cântă uşor spune ea ceva
uneori bate alert alteori abia îmi gâdilă fundul palmei
zâmbesc. există acolo undeva aproape de stern
aproape de inima inimă în care toate razele se cuminţesc
atunci când ruga este spusă scurt viguros clar

absurd mă rostogolesc acum pe podea
cu un cârlig înfipt în ochiul frunţii
căutând prin mărăcinişul umanului de acum
un semn o livadă o piatră neiradiată
un fragment de viaţă născută şi nu făcută

încep o poveste care-şi frânge brusc bolta de metafore
nu-i aşa că şi poveştile au poezia lor?
- întreabă copilul cu ochi de vânt
anunţându-mă că într-o zi la răsărit se va întoarce
într-o coajă de nucă, miez lichid
va aştepta să aleg şotronul de gânduri şi să-l privesc sărind

puiul mamei,
toate poveştile au turnul lor de metafore
pescăruşul cuvintelor bucuriei le numeşte fragilităţi
nu-l contrazic
las valul cuvintelor lui să umple golul rănile

dansul inimii se învaţă greu
tu îl ştii, puiule, îl ştii

mi-ai ascultat inima de atâtea ori încât trupul tău
căruia mişcarea nu i-a fost inventată
dansa şi râdea în spiralele pe care le descria

dansul dansul inimii mamei
dansul copilului dansul şarpelui
în iubirea de frate de mamă de...viaţă
dansul vieţii spre moarte...

Anne Marie Bejliu 10 martie 2014