mor în fiecare trezire
cu nălucile dorului de a nu mai fi ce nu sunt
odată cu aşchiile crucii smulse încet încet
de proprii mei paşi înainte
şi mai mor în fiecare trezire
cu fiecare îmbrăţişare a Ta, Doamne
când încep iar şi iar să înţeleg că văd
oarbă în mine, întrezar lumina
şi-n fiecare secundă a minciunii uitării chiar iert
Doamne, pe mine când mă voi ierta
Ştii Tu, Doamne, Ştii...
5 martie 2014
imagine:
"Puterea de a-şi duce crucea - sculptură în lemn de cireş"
sursa: http://
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu