e semn

din pasărea cu ochi de soare
şi aripile viorii
a mai rămas un colţ de viaţă -
năluca... ea deschide porţi

arcade largi de gânduri rare
emoţii învelite-n sorţi
filele-mi râd în faţă-n sensuri
şi se deschid şi se închid
în ele fir de taină-ascunsă
demult văd c-a îngălbenit

literatura se alintă
privirile-mi îmbobocesc
prefer să las deşertul vieţii
prezent rostiri în griul şters

mă reîntorc la bucuria
de a descoperi mereu
un fir de aur trup de fagur
din sufletele care-au mers
până la simpla dăruire

o! cât de complicat ne este
şi ce uşor lor le-a fost
să lase-n portative visuri gânduri
idei înalte curăţiri
şi toate-n scrisul blând de-atuncea
să-mi mângâi azi auzul, fin

se strecoară-n pori iubirea
curajul de a fi ceea ce-au fost

ei doar plecat-au din răscruce
voi fi şi eu acolo în curând
pe-un lemn de foc să şed cuminte
să le ascult paşii prin drum

ecoul lor atinge munţii
creste răsună
e semn că ei iară se-adună
sub clopot mare mic de verb
pe lângă toaca vie-n suflet
chemând şi vindecând pe el,
mireanul însetat de fapte
curate-n trup de lup şi miel

Anne Marie Bejliu 20 martie 2014