am rămas

în bol de iarbă mai răsuflu
caut sămânţa de răbdare
azi am trecut prin vechea curte

prin ea odată paşii mei urmau
rostogolirea-n cărucioare
a trupurilor fără glas
strâmbate-n armonia sorţii
de orbi mărunţi în scurt popas

nu ştiu de ce n-am rezistat
să nu mai plâng să merg încet
priveam în fiece cotlon
plângeam eu clovn uniton
când îi vedeam prin amintiri
ţesând în mugurii prea fini
cuminte bucurie-n gând

inimi de piatră răsucind
inimi de soare dăltuind

eu am rămas să port cruci vii
cuvânt rescriu braţ gol pumn plin
să-mi privesc viaţa-n fir pelin
să împletesc din amintiri
ochi zâmbet aură şi gând
să-l împresor cu voi râzând

Anne Marie Bejliu, 22 octombrie 2014