înghit abstractul zilnic pudrat intens dulceag
hotare ne-nţelese destram în zorii zilei
apoi în nopţi fecunde m-aştern suflet în file
ar fi mai bine toamnă să-mi iei odată-n tine
rugina şi-n firida cu oasele-amorţite
să-mi modelezi o tâmplă şi-un ochi s-anini de garduri
să văd să zbat prin mine ideile şi viaţa
unt să iasă
apoi smântâna firii să se îndrepte-odată
de două ori raportul să-l schimb şi-a treia oară
în statica nebună a fugii către haos
să-mi recunosc în sine neliniştile toate
departe-ntre hotare de linişti, zbateri tace
fiinţa ne-mplinită
şi-aşa îmi va rămâne oricât în rugă tâmpla
şi ochiu-n dar primit
pulsează-n amintire spre un prezent uimit
de-atâta unduire-n real-banal-profund
înghit abstractul zilnic pudrat intens dulceag
în horă-mi prind aiurea şi gândul şi simţirea
mă-ndrept spre Tine, Doamne
las urmelor umbrele întoarse către ploaie
poate se va-ndura să şteargă vreuna dintre ele
în mine se întâmplă mereu un altceva
şi-o teamă ne-nţeleasă surprind pe-un colţ de piatră
m-am săturat uitarea s-o las să se-ntrevadă
simt goliciunea-n file pe chipuri prin oglinzi
mai iau un hap de umbre aştept să-şi împlinească
rostul nerostul toate ce le-au adus spre mine
între abstract şi spaimă mă-ndrept spre foişor
acolo glonţ de taină m-aşteaptă vesel-trist
sunt simplu om în piatra din care numai Domnul
prin mâna de artist dalta lăsat-a vie şi liberă să muşte
ceva sau altceva se va-ntâmpla să-mi fie...
Anne Marie Bejliu, 21 octombrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu