luni, 27 octombrie 2014

cândva mă voi ierta


safirul cuvintelor nu încetează să se purifice sub dalta inimii cerului.
între a fi şi uitare încape multă iertare pe care încă o înfirip
încă îi ascult cântecul încă nu-i înţeleg esenţele.
pe mine prin mine să mă iert că am stricat firul de argint dintre talpa de iarbă petalele crinului înălţării şi rostirea unui gând neîntrupat.
mă tem să mă iert sau poate nu este teamă.
este ceva ca o piatră neşlefuită în mine care roade şi roade adânc
Doamne, iartă-mi tu neiertarea de sine şi învaţă-mi pasul să calce apele cu blândeţea aripilor tăioase ale pescăruşului
în zbor aruncă-mă şi lasă-mi trupul amorţit să-şi întindă oasele nu prin cleiul pământului, prin esenţele timpului nemăsurat decât de Privirea Ta.
cândva mă voi ierta. nu promit. rostesc acum în inimă cuvintele şi le las să cureţe vindece aline nervurile fisurile pietrei în care încă frământ azima verbelor a fi a iubi a dărui, în tunelul prin care străbat anotimpurile îmbătrânind întinerind murind reînviind fărâmă cu fărâmă prin Glasul Tău de tunet îmblânzitor al fiarelor din pădurea plină de ramuri frânte care sunt.
Anne Marie Bejliu, 26 octombrie 2014

Ion Iancuţ - "Vânturătorul de stele"

http://artindex.ro/2012/05/16/iancut-ion/



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu