poveste poveştile

să mă tem să nu mă tem
de dalta care răsună neîncetat

în timpanele firii se aşterne liniştea
apoi furtunile te înghit,copil cu tâmplele albite

ninge şi ninge deasupra ta

acum pasul copilului lasă libere versurile
mâinile le păstrezi căuş. primeşti tainul şi taina bucuriei
din glasul adâncurilor. ale tale sunt toate
cele ale cântecului înfiripat demult

izvorul nu seacă. fântâna dăruie mereu
apa proaspetelor pânze şi tu croitor al jocului
povesteşti cum bilele aleargă
pe holurile trecutului şi prezentului deopotrivă
sub pasul liniştit al unei sume răsucite a valorilor

mai scrie-mi te rog, o poveste
ţi-am spus că din poveşti sufletul creşte

uite pe colţul mesei azima cuvântului tău. s-a înălţat
spre gura flămândă a copilei cu ochii din cărbunele toamnei
desenează-i frumuseţea aşa cum numai tu ştii să o aşterni
pe coala sau pânza inimii

poveştile, poveştile tale, poveştile firului de mac
ale păsării guralive cu penele albăstrii
şi mersul pe apele gândurilor

spune-mi te rog povestea, poveştile. eu tac, ascult
aştept să curg odată cu ele spre sus spre tine spre El...

Anne Marie Bejliu, 26 octombrie 2014