marți, 7 octombrie 2014

între rugă şi cer


bănuţul din palma ta e ruginit
uite sertarele s-au deschis şi în mine
ploaia dăltuieşte statui de bronz
pentru fiecare păpuşă altă statuie
altă gestică alt material
uneori una din ele strigă să se închidă ferestrele
şi atunci mai adaug o icoană
le voi adăuga până când pervazul
se va umple de flori
inele copacilor le simt cum cresc
unele lunecă spre coroană ajung la cer
şi ruga-mi o lasă pe colţul mesei sfinţilor
ei mai departe o poartă în firimiturile de azimă
până în Palma Lui
simţi când ajunge? - mă întrebi şi zâmbeşti strâmb
de parcă numai poveştile tale
sunt clare adevărate
îţi îndrept zâmbetul cu privirea
apoi te chem la fereastră
priveşti taci oftezi din când în când taci
nu mai aştept să te întorci spre mine
adaug încă o icoană strâng în mine ruga
ca pe un artefact învechit
aştept o nouă dimineaţă
când tu nu vei mai fi
pentru a-mi fi mai aproape
cu o tăcere
ca un cerşetor al bucuriei mă întâmplu
între rugă şi cer cu ruga învechită
Anne Marie Bejliu, 7 octombrie 2014




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu