şterg din mine umbrele sau se şterg singure când aprind candela înfrigurată de adevărul neştiut.
în spatele băncilor din lemn de stejar, pereţii caselor Domnului lasă lumina să umezească ochii mirenilor.
ruga tresaltă în şaua neadormiţilor vieţii.
cunoaştere fără cunoaştere, complet incomplet sau mai degrabă incomplet complet, sacul amintirilor cântă.
şi totuşi, ce se aude dintre zidurile castelului anotimpurilor, când în mine cresc fire de pir, se împletesc mereu cu trupurile, formele fără vârstă ale încercărilor cu pasul săltat al minţii, ca un obiect de tortură al realităţii, ca o coasă vrednică de aplauzele oamenilor din bâlciul deşertăciunilor.
în el, roţile caruselului plimbă păpuşile de carne într-un cerc.
parcă totul este o convulsie prelungită,după care ochii devin tulburi, râsul nu mai este râs, lacrima rămâne cod în trupul frunzelor copacilor crescuţi la baza lui, a caruselului încercărilor.
peste toate şi tot, El surâde binelui din oameni.
fulgeră lira soarelui paşii călătorilor.
rostogoleşte caruselul în convulsii infinite apoi dă cu centrul firii de pământ, sperând la rândul Lui, într-o trezire.
în spatele băncilor din lemn de stejar, pereţii caselor Domnului lasă lumina să umezească ochii mirenilor.
ruga tresaltă în şaua neadormiţilor vieţii.
cunoaştere fără cunoaştere, complet incomplet sau mai degrabă incomplet complet, sacul amintirilor cântă.
şi totuşi, ce se aude dintre zidurile castelului anotimpurilor, când în mine cresc fire de pir, se împletesc mereu cu trupurile, formele fără vârstă ale încercărilor cu pasul săltat al minţii, ca un obiect de tortură al realităţii, ca o coasă vrednică de aplauzele oamenilor din bâlciul deşertăciunilor.
în el, roţile caruselului plimbă păpuşile de carne într-un cerc.
parcă totul este o convulsie prelungită,după care ochii devin tulburi, râsul nu mai este râs, lacrima rămâne cod în trupul frunzelor copacilor crescuţi la baza lui, a caruselului încercărilor.
peste toate şi tot, El surâde binelui din oameni.
fulgeră lira soarelui paşii călătorilor.
rostogoleşte caruselul în convulsii infinite apoi dă cu centrul firii de pământ, sperând la rândul Lui, într-o trezire.
Anne Marie Bejliu, 31 octombrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu