a pierde a iubi

a pierde a iubi

mi-s simţurile arse
de neputinţă vie

sunt om şi-n aste clipe
se retrezesc vechi forţe

în una ele cântă
şi-ncerc în mine umbre
umbrelele-şi răstoarnă
geometrii concave
se umplu cu nădejde
apoi golesc veninul

amarul se îndreaptă
spre inimă în grabă

cu ruga deschid iară
umbrela vis şi iată

cuibul de viespi se-ntoarce
umbrelă e şi el

pe mine Tu mă-ndreaptă
şi eu mă-ndrept în sine
şi totuşi umbra-mi spune
că-ncovoierea-i bună

regret un singur lucru
în toată viaţa-mi scurtă
sau lungă cum e Voia
Ta acum şi-n veşnicie
că n-am fost mai aproape
de ascultarea-n pragul
casei în care ruga Ta
mereu păstrează vie
şi ruga mea-n fiinţă

acum pare departe
şi pare prea târziu
greşelile-mi plătesc
în cruci în spaţii strâmte

acolo viaţa-mi plânge
cu zâmbetul din ceruri
blajinii mă îndrumă
Tu mă îndrumi eu cânt

şi în cântarea asta
pe care-o-ncerc să curgă
mi-e dor şi frică-mi este
de-acest pustiu de iarbă

dulce amar mi-e pasul
şi frica şi iubirea
şi-aş vrea să plec în oastea
oaselor dormind

nu plec. rămân bătută
de viaţă de-ncercarea
de-a pierde-ntruna inimi
bătânde vii în cer

Anne Marie Bejliu, 25 iunie 2015