continuă călătoria

pe tine te recunosc a-mi fi matricea
în care amestec umbrele sau cel puţin
îmi imaginez mişcarea apoi amalgamul de încercări
răsturnate mai târziu în umbrelele prezentului

ce joc Doamne! ce joc!

sub talpă-mi creşte îmbinarea de piese
din pietrele timpului vieţii. le privesc uimită

ca un copil prost le sfărâm
uneori iluzia mă urmăreşte şi de multe ori
îi ascult tânguirea sau strigătul de victorie
asupra aceluiaşi spaţiu al unei palide cuceriri

mă domină o clipă mă scutur
 o las călcată de melci până când din lichidul vâscos
bunul prieten îi construieşte velinţa
o sufocă iar ea iluzia crede că e tandreţe

las-o să creadă melcule. noi mergem mai departe
călătoria ta nu a încetat să descrie poveştile prezentului

şi acum aprind candele când îl visez pe tata
cum doarme tresare sub acoperişul gândurilor
care mă frământă

uite că azi noapte n-am dormit

am lăsat dimineaţa să vină cât eu priveam
tavanul alb al camerei în care de ani buni
păcălesc somnul cu
încă o umbrelă de răsuciri ale trupului

mintea sare pe pereţi ca o minge de ping pong
mânuită de pumnul în care am spus că vreau
să mă ascund să învăţ reînvăţ
a-mi trăi copilăria

melc melc codobelc...

Anne Marie Bejliu, 22 iunie 2015

                                      sursa pt. foto 2: http://papichee.blogspot.ro/search/label/Brasov