unde mai calci zvelt aria vieţii - mă gândesc la tata -

mă dureau tată toate cuvintele
pe care nu le mai puteai rosti
când toate aveau să se sfârşească

te-am visat tată aplecat
ca un brad frânt pe holul casei
erai fericit că mergeai
era destul atunci şi tot vis era
pentru că tu te ridicai la marginea patului
zâmbeai atât de obosit de
toate cele care mai ieri te bucurau

mărunte ochiuri de gând mă dor acum
şi cresc în mine până când
reuşesc să plâng
ca o eliberare din hăţurile durerii

aş vrea să fug să nu mai simt
pasărea tăcerii
cum te cuprindea tot mai strâns
îţi fura cuvintele
le transforma în prelungi şoapte

şi ochii tăi mereu vii
cuprinşi erau de ceaţa agoniei
şi tot speram tot speram
că mai pot smulge din vârful coasei
frumuseţea ta de bărbat
de om înţelept şi bun şi cald...

ţineam mâna rece
încercam să o acopăr cu viaţă
încercam să-i redau căldura

Doamne cât aş striga acum
că mi-e dor şi uite că tac
sub aşternutul prezentului
în care tu eşti
flacăra unei candele arzânde
mereu arzânde iubire în ochii mamei

din ei fur când şi când copilărie
şi tot aştept să vii
să revii să taci viu
să-mi vorbeşti despre tine

tu tată unde mai calci zvelt aria vieţii unde...

Anne Marie Bejliu, 14 iunie 2015