întregul abandon

tu mai auzi povara
cum răsună
în inima de tei când
primăvara
aşterne pacea într-un cufăr
cu lumina

şi-atunci tu vrei
să cauţi rostul costul
a toate câte sunt şi al cui eşti

trăieşti încet
dinspre exterior spre tine
în sine crezi acum că iar
stagnezi

te doare-un colţ de iarbă
care-ţi fură
privirea
care- n tine seamănă
prinos

credinţa demult
este- o visare
pentru aceia care
L-au uitat

şi-atunci
şi-acum

în ghearele iubirii Sale
prea curate
de om de mic livresc
întregul abandon

ei L-au uitat în spinii
neştiinţei
din inima în care
cresc şi scad neîncetat

floarea de crin
pământ şi sânge-aspiră
până când
un clopot viu se- aude
iar şi iar
chemând

şi-atunci cu toţi
se-adună-n umbre
dăruind
cu inima în neguri
vag plutind

durerea bucuria Lui
răscruci aduc în cale

tu mai auzi povara
cum răsună
în clopot crinul cântă-n şoaptă
prin trup de litere
iar naşte libertate

Anne Marie Bejliu, 11 iunie 2015

"Să nu laşi crinul alb fără roua din zori 
ori apusul tihnit."