joi, 18 iunie 2015

unde să mai arunci aşchiile


vernisaj pe clapele pianului bătrân
sunetul râde imaginea-i vie în închipuirea daltei
care schimbă secţiune cu secţiune
felia de piatră
viaţa îşi aruncă hainele indecent
totul se metaforizează în dialogul incitant
dintre instrumente
concert învelit în clasic
modern pur sânge într-o frază
a prezentului perpetuu
unde să mai arunci aşchiile
ecologicul te strânge de gât rupând vegetalele
cu tot cu rădăcinile cuvintelor de împăcare
la umbra unui cuţit
felia de bucurie se întâmplă
în tăcere acum regizorul schimbă discul
la finele vernisajului cineva aruncă o chitară
peste rădăcinile smulse
se găteşte estetic încă un tablou
care mimează lacrima sferei statice
artistul se retrage pianul se retrage
golul rămâne oricum
ca o gazdă primitoare a nimicului
Anne Marie Bejliu, 17 iunie 2015


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu