trebuie să fugi trebuie să fugi
- striga gândul la mine de pe piatra fumegândă a iubirii
- nu fug gândule
rămân să privesc spiralele tale şi ale aproape florii verzi de aloe-spiralată chemare către răsărit a iubirii
piatra de lună se zvârcolea între corn şi întreg pe un sfert de lumină argintie
reinventând metaforei conturul
miezul se răsucea şi el atingând vârful crestelor ritmat
nu ştiu ce dans era acesta dar eu visam legături ale infiniturilor etern feminine cu cele masculine
m-am trezit brusc la o palmă de covor
ţineam în mâini o carte citită noaptea
ceaşca de cafea lăsa urme în aer rotocoale de aburi
alt alfabet poate banal poate important a fi descifrat de ochii mei semideschişi
pe caldarâm se aud paşii tatălui şi vocea mamei îmi rotunjeşte liteele numelui
alerg să deschid uşa scării
uitând alfabetul ireal de frumos al aburilor de cafea până la dispariţie
dintr-o altă într-o altă dimineaţă se vor răsuci prin aer alte litere poate mai complicate poate mai simple
eu voi alerga iar şi iar spre alfabetul rotunjit de glasurile părinţilor
atât cât viaţa îi mai îmbrăţişează uneori rânjind alteroi zâmbind larg cu gura de verde în forma aproape florii de aloe alungând racul furios din calea dreaptă a iubirii lor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu