cu rana ta îmi umplu gândul
şi-n fiecare zi opresc
asaltul clipelor de veghe
mă re-ncropesc te re-ntregesc
tu ţeşi adânc în mine valea
răscoalitoarelor dovezi
că-mi sunt eu însămi rană vie
în cerga bolţilor lumeşti
când fugi când scalzi pe dealuri vântul
în pumni aduni cuvinte-ntregi
le laşi să plouă amintire
într-un prezent puncte regeşti
când aurii când albe-n umbre
când negre flori de mină
-plumb
se schimbă albia senină
cu falii rupte printre ceşti
munţii în dimineţi se-adună
cafeaua lor sunt eu eşti tu
şi toţi în praful de lumină
cafea uscată suntem
veşti
pentru culorile din stâna
în care oile sunt regi
regine mototol grăbite
ca râsul tainic din poveşti
cu rana ta îmi cern eu gândul
şi când din mine pleci strigând
la păsări albe
vii din tine
şi-mă-ncropeşti mă re-ntregeşti
jocul cu ceşti în lună plină
continuă
noi ascultând
cum curge-n pantele divine
cafea uscată din poveşti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu