se ridicau poeţii dintre versuri
citeau încet cu stropi de gânduri înfrigurate
ierburi şi frică şi răbdare
în calmul pietrelor o frunză
îşi numără încet nervuri
iar printre arborii încinşi
o floare
aşteaptă primăveri şi ninşi
cu tălpile prea goale să simtă viaţa din pământ
sunt călători cu piepturi goale
şi fraze lungi de temători
se ridicau din versuri toţi poeţii
plecaţi prin lumi de visuri ne-mplinite
cu pana ascuţită pe o carte
îndreaptă lumi
ridică voci
sudalme cresc în copcile de gheaţă
apoi
tăcere-n trup în suflet şi în gând
ascultătorii se ridică în picioare
genunchii amorţiţi îi dor
din virgule inexistente cade un arc mărunt
esenţă e
de zbor
din punctele-adunate într-o vale
în care stăpâneşte-un do sonor
notele curg şi nu la întâmplare
alcătuiesc un cântec
pare-a fi de dor
din semne de-ntrebare şi mirare
exclamă tainic micuţul cititor
de unde vii tu tainică strigare
metafora e vie
eu...un călător
printre străini se zbate-n vers poetul
ascultă tace apoi lasă în pridvor
ceea ce niciodată n-o să îl împace
poemul viu al unui trecător...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu