între da şi nu

- duminica unui orb cuminte -

între da şi nu râuri de sunete adorm în pumni de rouă vlăguiţi de arşiţă
se stinge aprinde gândul şi copacul coroana-şi adună între cer şi pământ
ploaia e persona non grata
se aruncă de pereţi cu misterul pomenit răspomenit
întortocheate labirinturi îşi încrucişează intrările
ieşirile se închid una cu cealaltă
să fie asta comunicarea umană întreb şi tac privesc şi expir
pasul îmi este trunchiat ameţesc ating gardurile labirintului propriu
caut o floare numai frunze bine tăiate
logistica atinge perfecţiunea aproximaţiilor
sunt multe bancuri în vîrful fiecărui pom decorativ aşternut de-a lungul întrebărilor
labirintul e frumos dar unde are centrul
întreb stâlpul felinarului
mulţumesc graţios pentru lumina artificială lăsată pe cale
aştept răsăritul apusul a început să apară mai des
sfâşiat lasă estetica cerului să-şi dezvăluie arta
rănile sunt pline de roşu albastru azur
m-am hotărât să aleg salturile de azur
până când înserarea stinge totul în bulbul luminos artificial al felinarului
misterul începe să mă plictisească
sună frumos acel "-terul" mă întoarce către pământ
unde tălpile mele amorţesc în noapte
cer întinderea picioarelor
căutarea trupului încetează
zvâcneşte odată dizgraţios apoi sufletul preia comanda aleargă printre răsărituri apusuri
întâlneşte amurgul unor lumi traversate odată de mult în altă poveste
de fiinţa care acum
între da şi nu adoarme printre râuri de sunete cu învelişul din pumni de rouă
vlăguiţi de căldură

povestea continuă cu alte învelişuri
esenţa e centrul labirintului în care ajung într-un târziu
las toate punctele deformate îndoi genunchii şi fruntea
în rugăciunea dimineţilor unei duminici de orb cuminte