Gând de seară 21 august 2013

unele scoici se deschid nicicând
portretul perlei rămâne neatins de tuşele culorilor pictorului orb
zgârie penelul naşterea apoi lasă zgârieturile să dospească în taina gândului
explozia vine după un anotimp secat de sunete între două felii de piatră de scoică
un sandviş perfect în care rămâne ascuns un poem
al mării sau al umbrelor paşilor pe nisip
când ţărmul sparge valul în infinite văluri de cântec
când ajunge la cruce piatra de scoică se întredeschide
pleoapele ei lasă sabia nisipului să atingă blândeţea întunericului
nicicând devine acum într-un infinit al valului spart de ţărmul unui vis
sau alt vis sau altul
până la bucuria culegătorului de scoici printre versurile sărurilor mării

unele scoici se deschid nicicând
altele se deschid şi devin clovni ai plajelor
până când degetele culegătorilor de metafore le ating le anină gândului lor prin haina vântului mereu neliniştită
în ele râsul rămâne veşnic tânăr întrupând bucuria Domnului între două margini dantelate din piatră de scoică rănită

unele scoici se deschid oricând
ochiul culegătorului de gânduri le adună în cuvintele verii apoi toamnei
apoi le lasă pe pervazul ferestrei ca pe gutuile aurii în prag de sărbătoare a Naşterii Fiului

unele scoici îmi umplu paginile cu poveştile lor
filele devin nisip
nisipul îmbrăţişează apa
roata răscoleşte nisipul amfora umple aerul cu geometriile dorului omului
prinse în scoici ce se deschid nicicând...

scoicile care se deschid nicicând dor