Gând de seară 6 august 2013

(este posibilă o schimbare la faţă la nivel mai mic dar profund?)
 

privesc o oglindă care nu-i a mea
o tabacheră ruginită probabil a unui bunic plecat puţin să doarmă
cât o veşnicie limitată de gândurile oamenilor
se schimbă chipurile luminile curg
faţa mea îşi reia forma unei pietre care undeva în labirintul cuvintelor reinventate redevine izvor sărat-dulce hoţ al valurilor oceanului
îl numesc simplu viaţă şi las oglinda să-şi depene chipurile
între zidul alb al holului şi sprânceana ridicată în imaginea din calendar

oarbă tastez repede ideile
ştiu...
--------------------
ar trebui să schimb faţa gândurilor pentru a fi acceptată în cerculeţele pline de versuri dulcege pline de zâmbete false pline de reverenţe tot atât de greţoase precum pâlniile prin care s-a scurs mierea
acum s-a zaharisit
nu
categoric nu
--------------------
nici jumătăţile de cerculeţe în care înjurăturile au devenit metafore şi barele de metal lovesc ritmat verbul şi gândul şi mintea ca un bumerang stupid alcătuit sau ca un papagal dresat să vorbească urât
nu-mi trebuie nimic din toate acestea
singurătatea tăcerea plinătatea întru bucuria ascultării sunetului muzicii şi a imaginilor naturii
mă împlinesc

"nemaipomenit de superb! nemaipomenit de şi de şi de..." - văd şi mi se umplu ochii de lacrimi cu gândul la orele în care fiinţe blânde se ocupau să mă înveţe limba română curată
mai au puţin şi superlativele le vor mega-superlativiza - dacă există aşa ceva şi asta pe rânduri "nemaipomenit" de slabe ca mesaj
nu contează trăirea în valoarea coloanei ideatice a unui text
în fond ea menţine oricum viu acel text
e fluidul liantul aproape totul
e unicul colac de salvare pentru poeziile slabe ca mesaj
de acolo pasul e posibil de multe ori spre înainte

ea este aşa cum este
dar modul în care prezinţi acea trăire atunci când umpli rândurile cu dulcegării duce la tristul epilog în care moare trăirea moare metafora şi când totul e împănat cu metafore stinghere...
moare Poezia într-un ecou de sticle sparte în capetele cititorilor

şi uite aşa asistăm mereu la înmormântarea unor cuvinte care în loc să aducă bucurie întristează când sunt înconjurate de mega-superlative penibile în construcţia lor

Amin!