păturire

pleacă - strigă copilul 
pleacă - strigă omul cu ochii de vultur
pleacă strigă roata infinitului finit răsturnând ţărâna imperiilor invizibile
oglinda ta s-a spart 
acum nu mai ai unde să laşi aşternute în cerc pietrele cuvintelor 
amintite în istorii rătăcite printre erori
timp nemilos al trupului deformări repetate în roţile morilor de vânt
aruncare în frig cu gheaţa care ascute valurile până la rana crucii

nu se sfarmă
rămâne întreagă copilă
nu scapi

drumul te aruncă la groapa în care mori de gânduri îţi împing răsuflarea spre ultima replică

Marele Alb a murit acum două zile
ultimul lui lătrat a fost un geamăt
otrăvit sau nu 
a murit

prietenul tău a plecat copilă 
a scăpat de picioarele învelite în bocanci grei
de vorbele grele ale gurilor strâmbate de ură
dimineaţa va veni înger să-ţi mârâie încetişor sub geam

nu mai schiaună a alint
nu mai ridică a bucurie coada stufoasă când treci pe lângă el
Marele Alb bătrânul labrador a plecat 
de-acolo din departe timp îmi priveşte pleoapele grele

surâd anotimpurilor până la greaţă
fantomatice bucurii gust 
ştiu ştiu...oglinzile mele se sparg

Doamne
arată-mi groapa adânc nivelată de palmele Tale blânde
promit să mă aştern cu tot gânduri libertatea păturită frumos
glasul stins încet privirea oarbă aşternută în centrul liniştii cât mai adânc

ştii Doamne
am vrut demult să te întreb 
cum pot fi păturite elegant...aripile...